Opt din zece copii români au cont pe rețelele de socializare. Efectul acestei mode asupra dezvoltării celor mici

Opt din zece copii români au cont pe rețelele de socializare. Efectul acestei mode asupra dezvoltării celor mici
Publicat: 24/05/2015, 18:39

Psihologii se arată îngrijorați de aceste statistici și sunt de părere că accesul copiilor la internet, de la cele mai fragede vârste, poate avea atât beneficii, cât și dezavantaje majore pentru dezvoltarea lor fizică și mentală. Mai mult decât atât, specialiștii afirmă că internetul pe mobil poate distrage atenția acestora la școală, iar efectele se pot răsfrânge, atât asupra rezultatelor lor, cât și asupra gradului din ce în ce mai redus de a socializa față în față.

„De mici, copiii nu au limite impuse, sunt lăsați să facă ce vor, până devin ei șefii casei. Există părinți care pun în mâinile copilului tableta, telefonul de la vârsta de 2 ani. La zile aniversare, cadourile ultimilor ani sunt tabletele, laptopurile, telefoanele. Copiii cu vârsta până într-un an sunt liniștiți când plâng, cu muzica din telefon. La cel mult 2 ani, tot părinții le fac cont de Facebook, unde postează albume cu poze. Sunt crescuți cu Facebook și alimentați cu internetul. Mediul online este surogatul părintelui. Inițial părintele este mulțumit că are un copil cuminte, că stă în casă, se joacă pe internet. În timp, copilul socializează tot mai greu în real, comunică tot mai puțin cu părinții, devine introvertit. Adicția creată generează conflicte în relația părinte-copil”, consideră psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Specialistul spune că, dacă li se interzice accesul online, copiii din ziua de azi devin agresivi. Același comportament îl manifestă și în mediul școlar. „Când sunt deja la vârsta școlară, manevrează cu profesionalism internetul. În timpul orei, mintea lor este online, pe Facebook. În momentele de neatenție ale învățătorului sau profesorului, ei comunică pe Facebook. Întrebați de ce procedează așa, motivează că se plictisesc la școală. Avem copii foarte dotați, olimpici, dar în același timp asistăm la scăderea interesului față de școală, rezultatele se văd în examenele anuale, în simulările făcute înaintea examenelor. Creșterea procentului depresiei infantile devine îngrijorătoare. Actualul stil educațional se pare că este depășit, neatractiv pentru tânăra generație. Prea multă teorie, ghiozdane grele, încărcate, generatoare de scolioze și plictiseală”, remarcă Verdi.

Diminuarea performanțelor școlare au cauze atât medicale, cât și cauze psihologice

Specialistul Maria Verdi este de părere că putem să-i „dezlipim” pe copii de lângă Facebook sau, în cel mai rău caz, putem să-i îndrumăm pe aceștia să-l folosească moderat, în scopuri constructive pentru ei. „Orice învăț are și dezvăț. Copilul are nevoie de dragoste, de siguranță, de autoritate. E bine să se știe cine este părinte și cine este copil în famile.

Părintele care se comportă precum copilul este neputincios, se roagă de copil, se ceartă cu copilul să lase internetul deoparte. Părintele autoritar critică, amenință. Părintele adult găsește soluții de înlocuire a netului excesiv cu activități generatoare de bine și creativitate pentru copil. Vechile comportamente se înlocuiesc cu noi comportamente, cu răbdare, cu blândețe. Părintele adult propune copilului să folosească Facebook pentru informații când sunt necesare și îl ajută să se reintegreze în viața reală, ocupându-i timpul cu activități în natură, activități sportive, jocuri etc.”, declară Maria Verdi.

Psihoterapeutul Verdi sublinază că diminuarea performanțelor școlare apare în contextul afecțiunilor fizice – dureri organice, deficit de vitamine, minerale, sau perturbări psihoemoționale. Aportul caloric mai mic decât necesarul zilnic și slab calitativ produce stări de oboseală și lentoare în gândire și atenție. Somnul insuficient perturbă funcția cognitivă a creierului. Orele petrecute în exces pe internet induc stări de agitație și produc dependență, foame excesivă.

„Părinții interesați de copil păstrează permanent legătura cu școala. Merg la medic pentru a se asigura că fizic nu sunt motive de îngrijorare. Când un copil petrece mult timp pe internet, se simte singur. Are nevoie de comunicare, de socializare, de afecțiune. Părinții responsabili aduc îmbunătățiri timpului liber, petrec ore de calitate împreună cu copilul, mănâncă împreună, găsesc activități în care să-l implice, să-l facă util, îl motivează și îl apreciază pentru lucrul bun făcut, îl orientează către prieteni reali, către natură, către mișcare-sport, către activități generatoare de creativitate, către grupuri de dezvoltare personală”, menționează psihologul Maria Verdi.

Totodată, dacă propunerea părinților este respinsă și apar conflicte în relația părinte-copil, este necesară terapia copilului, afirmă specialistul. „Prin terapie, copilul învață comportamente noi, își descoperă abilități, învață să socializeze, să își exprime emoțiile, să se adapteze mai ușor, să se înțeleagă mai bine, să fie mai afectuos, învață să-și crească stima de sine, își dezvoltă inteligența emoțională”, precizează Maria Verdi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Ciclonul va face prăpăd în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Israelul monitorizează o uriașă armată masată la graniță, care așteaptă ordinele Hezbollah
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore...
Plata pensiilor pe luna octombrie. Pensionarii care vor primi mai mulți bani
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Două evenimente importante din București, anulate din cauza ploilor severe anunțate de meteorologi